Rase de vaci crescute in Romania

Rasele de vaci se împart în 1) rase de lapte; 2) rase de carne; 3) rase mixte. 1) Rasa de vaci Holstein este originara din Europa. Formarea acestei rase a inceput aproximativ acum 2000 de ani in nordul Olandei si provincia Frizia.

In perioada aceea, populatiile bastinase ale acelor zone, cresteau vaci de culoare alba si neagra, care erau folosite pentru productia de lapte. Rasa Holstein se recunoaste foarte usor dupa culoarea robei, foarte distinctiva, care consta in baltaturi negre sau rosii pe fond alb. Rasa Holstein se caracterizeaza ca fiind un tip morfologic pentru productia de lapte, cu un profil corporal trapezoidal, si o conformatie armonioasa, cap fin, feminin, relativ alungit, cu orbite proeminente, ochi mari si expresivi.

Coarnele sunt mici sau pot lipsi. Aceasta rasa este specializata pentru productia de lapte cu performante remarcabile. Productia de laptedepaseste foarte usor 8400 kg, chiar 9000 – 12000 kg la vacile adulte. Procentul de grasime din lapte a crescut de la 3,17 % la 4,4 %. 2) Rasa de vaci Angus este o rasa de carne care s-a format in Scotia in regiunile Aberdeenshire si Angus.

Aceasta rasa de vaci se trage din populatile de vaci locale din nord-estul Scotiei, iar imbunatatirea acesteia a inceput de la jumatatea secolului al 18 – lea. Aceste bovine sunt caracterizate printr-o talie mijlocie cu valori de 127 – 135 cm la vaci si 136 – 144 cm la tauri; o greutatea este de 800 – 1000 kg la tauri si 550 – 700 kg la vaci. Se poate observa foarte bine masivitatea pronuntata a corpului cu musculatura foarte dezvoltata si constitutia robusta. La nastere viteii au o greutate de 30-35 kg. Fatarile se desfasoara fara probleme cu un procent de 98,6 % fatari usoare.

Viteii se intarca la varsta de 8 – 10 luni, iar intreaga cantitate de lapte de la vaca mama este destinata pentru hranirea acestora. Tineretul taurin supus ingrasarii realizeaza sporuri medii zilnice de 1000-1300 g, ajungand la varsta de 15-16 luni la greutatea de 450-500 kg. Randament ridicat la sacrificare de peste 60%, iar la tineretul foarte bine ingrasat intre 67 – 72%, cu raportul de carne – oase mai mare de 5:1, longevitate, usor de ingrijit si foarte adaptabila la diferite conditii de mediu. Rasa de vaci Baltata Romaneasca este o rasa de bovine mixta cu aptitudini atat pentru carne cat si pentru lapte care s-a format in nord-estul tarii, Transilvania si Banat. Procesul de formare a inceput in anul 1860, prin incrucisarea vacilor rasei locale Sura de stepa cu tauri din rasa Simmental originari din Elvetia, dupa care Austria si Germania, pana la absorbtia completa a rasei indigene. La exterior se aseamana cu rasa din care provine, Simmental, dar are si caractere care o deosebesc ca rasa. Culoarea robei este un caracter de rasa si este formata din baltaturi galbene, de diferite nuante, de la galben deschis pana la rosu, dispuse pe un fond de culoare alba. Capul si extremitatile sunt de culoare alba, oglinda botului de culoare roz deschis, iar coarnele si ongloanele sunt galbene. Prezinta o constitutie robusta, un temperament linistit si caracter bland, talia cuprinsa intre 130 – 145 cm si greutatea corporala de 500 – 700 kg. Productia are limite foarte mari, fiind cuprinsa intre 2500-6500 kg lapte, cu varfuri de pana la 8000 kg lapte, cu un procent de grasime de 3,7-4,5%. Tineretul taurin ingrasat realizeaza greutati vii de 460 – 560 kg la varsta de 18 luni, cu un spor mediu de 850 – 1100 g si un randament la sacrificare intre 53,6 – 57,9%.